Azi în drum spre casă de la școală, ascultam cu atenție tot ceea ce îmi
povestea fiul meu. Despre testul de la istorie, despre tema de la engleză,
despre concertul la filarmonică, despre tot felul de subiecte variate de mare
importanță pentru el. La unu moment dat, pe când traversam Calea Aradului, o
arteră importantă și foarte aglomerată în orașul nostru, fiul meu îmi spune:
„Uite, mami, câtă nepăsare!”
„La ce te referi?” am întrebat eu imediat.
„Uite, noi mergem pe jos și toți oamenii ăștia merg cu mașinile. Uite cât
sunt de multe.”
”Da, este un oraș aglomerat.” i-am spus.
„Mami, dar lor nu le pasă?” m-a întrebat fiul meu.
„La ce te referi?” am întrebat eu din nou.
„Că eu trebuie să respir aerul ăsta poluat” vine replica lui.
„Puiule, tu ești ecologist?”
„Cum adică ecologist?”
„Adică ție îți pasă de mediu?”
„Da, îmi pasă.”
„De ce îți pasă?”
”Pentru că mediul înconjurător este cel care ne ține în viață.”
Nu cred că aș fi găsit un răspuns mai potrivit oricât de mult m-aș fi
gândit. Și fiul meu nu este doar o excepție. Mulți copii gândesc la fel ca el.
Oare ce se întâmplă pe parcurs, în procesul de creștere? Oare de ce când
devenim adulți, uităm acele lucruri pe care le consideram importante în
copilărie? Ne transformăm în niște persoane cărora nu le mai pasă de nimeni și
nimic din jurul nostru ci doar de noi înșine. Uităm să ne mai pese de vrăbiuța
rănită căzută din cuibul său, uităm să ne mai pese de copacul care odată ne era
atât leagăn cât și sursă de oxigen, uităm cât de plăcută și sănătoasă este o
plimbare cu bicicleta. Ar trebui să ne ascultăm copiii mai des. Cu toată
inocența lor, ne dau lecții importante despre ce contează în viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu