miercuri, 20 noiembrie 2013

De unde știu dacă e decizia corectă (continuare)?

Cu ceva timp în urmă am postat un articol care poartă același nume. De unde știu dacă e decizia corectă? Pe atunci îmi spuneam că dacă aleg cu inima nu sunt rațională, iar dacă aleg cu mintea sunt prea rațională. Nu știam exact ce drum să aleg, tocmai pentru că nu știam ce va urma.

Nici acum nu știu ce va urma și nici nu aș avea cum. Nu m-am transformat într-o clarvăzătoare, ghicitoare în cafea sau cititoare în stele. Ce știu însă este că indiferent de calea urmată, indiferent de decizia luată, noi drumuri se deschid înaintea noastră. Și aceste drumuri sunt uneori anevoioase, ocolite, pline de obstacole care ridică mari greutăți, pe când alte drumuri sunt bătătorite, line, domoale, ușor de parcurs. Fiecare drum aduce cu el noi trăiri, noi experiențe, noi perspective, noi orizonturi.

Noi suntem suma experiențelor trăite. Suntem ceea ce spunem, ceea ce facem, ceea ce simțim, ceea ce ne dorim, ceea ce ne place. Nu sunt o fire optimistă deși mi-ar plăcea să fiu. Sunt o pesimistă moderată ceea ce m-a determinat să nu iau decizii pripite, să mă gândesc înainte de a lua o decizie, să întorc problema pe toate părțile, să iau în calcul variabilele.

Gândindu-mă în urmă, realizez că marea mea dilemă, de unde știu dacă e decizia corectă, are importanță doar până în momentul luării deciziei. După aceea, nu mai contează pentru că timpul nu mai poate fi dat înapoi, iar regretele nu fac decât să ne umple viața de amărăciune. Am ajuns la concluzia că o decizie luată e bun-luată, trebuie să trăim cu ea și să luăm ce e mai bun din ea. Am ajuns la concluzia că suntem într-o continuă perioadă de învățare, învățăm să ne ferim de pericole, învățăm să ne bucurăm de experiențe fericite, cu alte cuvinte învățăm să trăim.

Mâine este întotdeauna o nouă zi, o zi plină de necunoscut, plină de noi experiențe, plină de noi trăiri, plină de noi perspective, plină de noi orizonturi. Chiar dacă nu realizăm singuri, mâine suntem diferiți de cei ce am fost ieri tocmai pentru că avem experiența unei noi zile, ziua de azi. Și ziua de azi este rezultatul unor decizii luate ieri sau alaltăieri.

Și ca să îmi răspund la întrebarea din titlu „De unde știu dacă e decizia corectă?” aș spune că nu știu și nu voi ști vreodată. Dar nici nu contează atât de mult, pentru că sigur voi avea ceva nou de învățat, ceva ce se va adăuga la comoara adunată de experiențe de viață. Cam atât pentru azi. Iar este foarte târziu. Noapte bună tuturor. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu