vineri, 4 octombrie 2013

Din seria: Învățământul gratuit ... școala însă nu

 „Școală, scumpă școală”

Au trecut primele zile de școală. Copiii au intrat deja serios în „pâine”, lucrări de control pe bandă rulantă ... sărăcuții. Au trecut și primele ședințe cu părinții. Eu, ca o mamă de școlar de mai mulți ani, nu am mai avut parte de mari surprize la prima ședință cu părinții. Am plecat de acasă pregătită atât sufletește pentru sumele mari de bani necesare pentru dotarea clasei cât și material, asigurându-mă că am suficienți bani la mine.

În final, cerințele au fost mai mult decât decente (a se citi ieftine), de genul mătură și făraș, saci de gunoi, săpun lichid, hârtie pentru copiator, cretă , catalog. Singura cerință care m-a surprins puțin a fost halatul alb pentru ora de biologie... dar asta e, dacă e necesar m-am conformat. Am trecut peste faptul că părinții trebuie să cumpere cretă și catalog (de ce?) și peste faptul că după ce cumpărasem caiete, am aflat de la fiecare doamnă profesor în parte pretențiile lor privind rechizitele și a trebuit să mai merg o dată la cumpărături pentru a lua exact ceea ce trebuie, de genul caiet cu 80 de file, nu cu 40 cum luasem eu sau caiet studențesc (la clasa a cincea), sau caiet studențesc cu foi veline... Chiar și așa, am scăpat ieftin cu cheltuielile de început de an școlar, cu vreo 25 lei la școală, vreo 100 lei pentru caiete speciale și culegeri, și încă vreo 150 lei pentru caiete, stilouri, tempera și bloc de desen.

Nu același lucru îl pot spune despre prietenele mele ale căror copilași abia au început școala în clasa zero. Nu cred că vă puteți imagina de câte materiale este nevoie pentru dotarea unei săli de clasă pentru clasa zero. Bineînțeles că unele cerințe mi se par aberante de-a dreptul, dar știți și voi cum este. În fiecare clasă se găsește cel puțin câte un părinte care trebuie cumva să se remarce, un părinte mai vocal decât ceilalți, un părinte mai înstărit decât ceilalți, care își dorește imposibilul pentru copilul său și cum altfel decât pe banii celorlalți. Și cum la ședințele cu părinții, pentru a nu se face de rușine, nimeni nu comentează nimic, toți părinții iși dau acordul fără a mai judeca. Și uite așa prietena mea a ajuns ca după numai trei săptămâni de școală să cheltuie aproape un salariu mediu pe economie.

Nu știu care e treaba cu ședințele astea, dar am impresia că poarta școlii acționează asupra părinților ca un spălător de creiere, pentru că deși știu cu certitudine că mulți părinți nu sunt de acord cu pretențiile doamnelor învățătoare sau cu ideile altor părinți, totuși nimeni nu ia atitudine, nimeni nu își exprimă dezacordul cu privire la solicitările făcute. Și ca să nu credeți că bat câmpii când spun solicitări care mai de care mai ciudate, mai neașteptate sau mai aberante, aici puteți vedea câteva astfel de exemple de solicitări pentru o clasă: table albe de scris (whiteboard) 2 bucăți, catedra, laptop (?!), videoproiector (clasa mai are unul, dar vor altul nou), plasmă. Să nu credeți că școala nu pune nimic la dispoziția clasei. Ea contribuie cu mocheta și pernuțele pentru șezut. Și de unde vin banii pentru mochetă? Exact, din fondul școlii, fond la care fiecare părinte contribuie anual fără comentarii. Nu este prevăzut legal niciunde, el nu există, dar îl plătim de când mă știu, adică și eu plăteam fondul școlii pe vremea când eram la rândul meu elevă.

Ce să spun? Dragi părinți, nu vă lăsați duși de valul dorinței de a oferi copilului dumneavoastră tot ce e mai bun atât la școală cât și acasă. Încercați să vă limitați la ceea ce este într-adevăr necesar. Nu vă îmbătați cu apă rece, copilul dvs nu va învăța mai bine într-o clasă dotată precum un magazin de electronice de ultimă oră. Decât o plasmă nouă, mai bine cumpărați copilului o carte, fie ea și de colorat. Va fi mult mai câștigat.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu