duminică, 25 august 2013

”A fi zisa...”

Câți dintre voi își amintesc expresia ”A fi zisa... la tovarășa”? Urmată bineînțeles de ”Pârâcioasa... roade oasa”. Doamne de când nu am mai auzit vorbele astea. Era o vreme când le auzeam la ordinea zilei de nenumărate ori. ”Tanti, să știți că fiul dumneavoastră m-a lovit... sau ... nu îmi dă și mie mingea ... sau ... nu se joacă cu mine, etc”. Recunosc că nu mi-au plăcut niciodată. Nu mi-au plăcut pârâcioșii, copiii care se plângeau unui adult imediat ce se întâmpla ceva ce nu îi convenea. Fie incidentul real sau imaginar, fie el grav sau minor, pârâcioșii erau întotdeauna cei mai câștigați în orice situație. Cuvântul lor era cel care conta cel mai mult în aplanarea unui incident iar pârâtul era automat considerat vinovat.

Nici acum, în calitate de adult, nu îmi plac pârâcioșii. Nu mi-am învățat copiii să acționeze ca atare, adică să se plângă de orice. Și uneori îmi pare rău. Fiul meu a avut multe de înfruntat și a avut parte de multe pedepse atât la grădiniță cât și la școală, unele din ele nemeritate, tocmai pentru că nu știa să pârască și nici să se apere de astfel de acuzații.

Acum că fiica mea a mai crescut, încep să cred că atitudinea de pârâcios nu se învață ci unii o au în sânge. Deși ambii copii au fost crescuți în același spirit, junioara pârăște la greu. Și nu așa oricum, ci pentru orice nu îi convine. Își schimonosește fața, începe smiorcăiala și fuge într-un suflet la cel mai apropiat adult și spune că celălalt a supărat-o.

Sincer, nici nu știu cum e mai bine să procedez în acest caz. Pe de o parte, am mai spus ... nu îmi plac pârâcioșii. Pe de altă parte însă, nu pot uita tot prin ce a trecut fiul meu tocmai pentru că el nu se plângea de nimic și nu aș vrea ca și ea să treacă prin aceleași experiențe. Așa că, poate cel mai bun lucru ar fi să îi las pe fiecare să se manifeste în propriul fel. Așa cum sunt ei, fără să încerc să îi schimb. Și să încerc să îi ajut să facă față provocărilor și problemelor vieții pe fiecare pe limba lui, așa cum știu ei, așa cum văd ei viața și nu așa cum îmi doresc eu. Cine știe care e cea mai bună metodă?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu