Azi noapte ne-a vizitat Zâna
Măseluță. Nu a mai făcut-o de ceva timp, adică de vreo trei ani, de pe vremea
când fiul meu a schimbat primii dințișori de lapte. Am crezut că pentru o vreme
ne-am liniștit, cel puțin până crește junioara care are abia doi ani, însă am
uitat că puștiul mai trebuie să schimbe și câteva măseluțe.
Acum două zile fiul meu m-a
anunțat solemn că i se mișcă o măsea. Am
făcut ochii mari și mă gândeam cu groază la momentul în care va trebui să o
scoatem. Aveam încă în minte propriile experiențe care au fost destul de
traumatizante astfel că am crezut că și în cazul lui va fi la fel. Din
fericire, nu a fost așa. Măseaua a căzut foarte ușor, fără dureri sau alte
neplăceri. Iar bucuria ce urma, și anume că va veni Zâna, l-a făcut să uite de
orice. Și-a pus măseluța frumos împachetată sub pernă și a început să aștepte. Era
la fel de entuziasmat ca în momentele în care îl așteaptă pe Moș Crăciun. Plin
de emoție și nerăbdare verifica din cinci în cinci minute dacă măseluța a fost
înlocuită cu un bănuț. Până într-un final când minunea s-a întâmplat. Zâna
Măseluță și-a făcut datoria. Nu știu cum să exprim bucuria fiului meu din acele
momente. Dar nici junioara nu s-a lăsat mai prejos. Începuse să își verifice
atent fiecare dințișor, doar, doar s-o mișca vreunul.
Ce plăcut este să crezi în basme,
în zâne, vrăjitoare, în balauri și zmei. Auzindu-l pe fiul meu povestind cu
entuziasm că Zâna Măseluță a luat măseluța lui și i-a lăsat în schimb un bănuț
sub pernă, parcă retrăiesc propria-mi copilărie când parcă vedeam aievea personajele
poveștilor preferate cum prindeau viață. E frumos să fii copil!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu