În ultimele două zile, creștinii ortodocși s-au bucurat de o nouă
sărbătoare. Cea de Sfântul Dumitru. Este una din puținele sărbători religioase
pe care le cunosc, pentru simplul motiv că și soțul meu poartă acest nume. Eu nu
merg la biserică. Am mers în tinerețe la Înviere de vreo două ori, dar am
renunțat pentru că slujba are loc prea târziu. Dacă ar avea loc mai devreme,
mai pe la orele 20, poate că aș ajunge mai des, dar nu pot garanta nimic. Dar nu
despre mine vreau să scriu acum ci despre sărbătorile religioase.
Credincioșii ortodocși au tare mulți sfinți și majoritatea sărbătorilor se
lasă cu pelerinaj, moaște, mâncare gratuită. Dar indiferent de sfânt, nu pot să
nu remarc comportamentul credincioșilor care se înghesuie la pupat de moaște. Nu
înțeleg de unde această plăcere morbidă de a pupa moaște. Ca să nu mai spun cât
de neigienic este ca mii de oameni să pupe același obiect fără o dezinfectare
prealabilă. Este mai rău decât dacă aș pupa bara de sprijin din tramvai. Și
culmea, acei credincioși pupăcioși nu se limitează să își satisfacă propria
dorință de a pupa un loc plin de microbi, dar își duc și copiii sau nepoții și
îi pun să le copieze comportamentul.
De parcă asta nu ar fi suficient, mai au timp și putere să stea ore, chiar zeci
de ore la cozi interminabile pentru a ajunge la rând la pupat. Stau în picioare înghesuiți,
se înghiontesc, stau în frig sau ploaie, nici un sacrificiu nu este prea mare. Din
declarațiile unora, credincioșii nu simt frig, foame, oboseală, boală. Cred că
nici la toaletă nu merg numai să nu își piardă rândul. Ca prin minune nu mai
simt nimic în afară de dorința de a pupa niște moaște. Dar în tramvai, sau
expres, sau în orice alt mijloc de transport, chiar dacă merg două stații de
câte trei minute fiecare și nu li se eliberează un loc, nevoite să stea în picioare să le auzi pe
credincioase ce frumos îi blagoslovesc pe tineri cum știu ele mai bine că ele
sunt bătrâne și bolnave iar tinerii din ziua de azi sunt niște nesimțiți.
Dar punctul culminant al unei astfel de sărbători nu este pupatul moaștelor
și nici schimbul de microbi la contactul cu ele cum poate ați fi tentați să
credeți. Ci sarmalele. Acolo să vezi acțiune, cum înfulecă credincioasele câte
două sarmale dintr-o îmbucătură, mai ceva ca Flămânzilă. Gata cu cele sfinte,
înapoi la cele pământești. Foamea îi lovește dintr-o dată pe toți, limbajul
plin de smerenie redevine colorat, toți uită parcă scopul pentru care s-au dus
la biserică și nimeni nu mai simte altceva decât mirosul sarmalelor pe care
scrie gratuit. Ni le arată și la TV cu degetele înfipte adânc în farfuria cu
sarmale spunând cu un rânjet de nedescris: „Să trăiască Dumitru că ne-a dat
sarmale”.
Doamne, unde am ajuns. Nu cred că înțelegeți ce simt când văd aceste
imagini. Sunt dezgustată. Nu îmi place deloc. Eu nu asta înțeleg prin credință.
În tot ce văd, văd doar falsitate. Dar asta este doar părerea mea. Poate
greșesc, poate nu. Atât pentru azi. Mâine începe o nouă săptămână. O seară
plăcută tuturor.
Chestiunea cu "bătaia pentru moaşte" nu prea seamănă cu niciuna dintre religiile obişnuite, nici cu ortodoxismul, nici cu catolicismul, nici cu altceva, fiindcă presupune că rugăciunea nu îţi este ascultată decât într-o anumită biserică, într-o anume zi, şi în restul timpului ciuciu. Ceea ce e complet împotriva tuturor învăţăturilor creştine.
RăspundețiȘtergereOamenii acestia sunt exemple clare despre ce inseamna a nu fi crestin. Sunt oameni slabi care cred ca binele pica din cer, sunt oameni care vor sa creada in ceva dar nu stiu exact in ce, sunt oameni care au nevoie de dovezi ca Dumnezeu exista. Si niciuna din cele de mai sus nu sunt definitia omului credincios. Ma dezgusta tot teatrul acesta televizat de oameni care timp de cateva ore pe an sunt plini de smerenie, rabdatori, impaciuitori, ingaduitori, plini de evlavie, iar in restul timpului uita cu totul de credinta. Despre biserica, ce sa spun? ei incurajeaza comportamentul acesta prin expunerea cu mare fast a moastelor...pur din motive financiare..datr despre asta ai scris si tu destule..stii deja cum merge treaba
ȘtergereDa. Adică ei nu prea sunt interesaţi de doctrina creştină şi nici nu prea o înţeleg. Dar practică nişte ritualuri ridicole, care ies din regulile acceptate ale Bisericii, dar au valoare de spectacol şocant (mătăniile cu curul în sus, cozile la pupatul de moaşte, culesul firimiturilor de pe jos, datul cu capul de podele cum fac unele babe isterice, încăierările şi bătăile “fiindcă nu vrei să mergi la biserică” sau “fiindcă n-ai respect faţă de sărbători”).
ȘtergereDar tocmai aceste manifestări aparent ridicole sunt necesare, fiindcă dau unor categorii ale publicului impresia că sunt parte a unei forţe conservatoare, care se luptă cu alte categorii sociale “prea moderne” şi “prea deschise”. Un fel de "noi suntem oamenii credinţei, ăilalţi sunt homosexuali, drogaţi, perverşi şi curve".
Dacă acest spectacol ridicol a pupătorilor de moaşte ar dispărea brusc, cei care îl practică ar migra rapid spre ceea ce se aseamănă cel mai mult cu el.
Din nefericire, "lucrul care se aseamănă cel mai mult cu el", sau "duşmanul homosexualilor, drogaţilor, perverşilor şi curvelor" este Islamul.
Astfel încât avem nevoie de pupători de moaşte, fiindcă în cazul dispariţiei lor am avea Sharia, tăieri de mâini şi omoruri cu pietre.