Lecția de literatură: Personificarea

Dragii mei, pentru astăzi am pregătit lecția de literatură. Subiectul este personificarea. Ce este personificarea? Personificarea este o figură de stil prin care li se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor ale naturii însușiri omenești. Nu este suficient de clar? Să vă dau un exemplu.

„Într-o zi de toamnă, Roșia, Șunca, Făina și Cașcavalul s-au întâlnit în parc. Se uitau mirați unul la altul și nici unul dintre ei nu avea curajul să spună ceva. Într-un final, Șunca, mai curajoasă, a început:

-          Eu sunt Șunca. Am un miros îmmmbietor. Nimeni nu îmi poate rezista. Sunt numai mușchi. Priviți! și și-a arătat brațul musculos sub privirile admirative ale celorlalți.

-          Eu sunt Roșia, a spus Roșia sfioasă. Și sunt o dulce, a adăugat abia șoptit și s-a înroșit puțin.

-          Eu sunt Făina, a adăugat repezită făina. Azi sunt cam praf.

-          Ești cam albă, nu prea stai la soare, a spus Șunca imediat.

-          E adevărat, nu stau deloc la soare, dar nu îmi place nici vântul că mă spulberă toată și nici ploaia pentru că mă face cam lipicioasă. Și vă rog să nu suflați sau să tușiți că mă împrăștii.

Apoi toți trei și-au îndreptat privirile către Cașcaval. Nu spunea nimic, părea că adormise. Roșia l-a atins ușor și Cașcavalul a tresărit.

-          Scuzați-mă, eu sunt Cașcavalul, sunt un fel de brânză dar mai bună.

-          Ești bolnav? a întrebat repede Făina. Că ești cam galben.

-          Nu sunt bolnav, asta e culoarea mea. Dar sunt mai bătrân, abia mă mai țin picioarele.

-          Ce bine că ne-am întâlnit cu toții în parc, a spus Roșia și a mai roșit puțin. Îmi place să îmi fac prieteni noi.

-          Ce putem face într-o zi atât de frumoasă? a întrebat Șunca.

-          Putem să ne jucăm, a răspuns Cașcavalul.

-          Știu eu ce să facem, a adăugat imediat Făina. Să ne jucăm de-a pizza.

-          Da, da! au răspuns toți în cor.

-          Eu fac aluatul, a spus fără suflare Făina. Îl voi face moale și pufos, sau crocant, sau poate mai bine moale și pufos, a adăugat Făina nehotărâtă.

-          Eu știu sigur ce voi face, a spus Șunca. Eu voi da gust.  Datorită mie, pizza va fi delicioasă.

-          Și eu voi adăuga culoare, a intervenit Roșia. Nimic nu e mai frumos ca puțină culoare într-o zi așa frumoasă, a spus Roșia abia șoptit și a roșit din nou.

Cașcavalul îi privea pe toți zâmbind, apoi a adăugat:

-          Eu mă topesc de dragul vostru. Vă îmbrățișez pe toți și am grijă să nu vă îndepărtați unul de altul.

Și uite așa, cei patru prieteni s-au pus pe treabă. După puțin timp, pizza delicioasă era gata. Fiecare își făcuse bine treaba. Făina făcuse aluatul moale și pufos, șunca era delicioasă, roșia adăugase culoare, iar cașcavalul îi ținea strâns pe toți laolaltă. Ce prieteni buni!”

Bănuiesc că acum este mai clar pentru toată lumea ce este personificarea. Vă las că mi s-a făcut o foame de lup. Ah, nu, nu sunt un lup care vorbește. Sunt un om, iar mi-e o foame de lup este o metaforă. Dar despre asta, într-o lecție viitoare.