Duminica este ziua perfectă pentru
întreaga familie și una din zilele mele preferate din săptămână. Îmi place
pentru că este o zi liberă în care pot petrece mai mult timp împreună cu
familia mea, o zi în care putem lenevi mai mult în pat dimineața, o zi în care
nimic nu ne stresează, o zi în care putem face tot ce dorim fără să ne gândim
la ziua de mâine.
Azi e o astfel de zi, una din
puținele duminici în care soțul meu este liber. Un motiv în plus să consider
ziua de azi ca fiind perfectă. Și vremea de afară ajută pentru că după o
săptămână geroasă, avem parte de o zi cu soare și temperaturi de 14 grade. Nu-i
rău deloc, aș spune, pentru o zi de octombrie.
Ziua a început lin, cu puțină joacă
dimineața, puțină franceză cu fiul meu, acum pregătim prânzul și în curând va
veni și ora mesei. Azi pregătim mâncarea preferată a lui Garfield, lasagna, așa
că mă aștept să guste măcar puțin și mofturosul de fiu-meu. Ce mai avem în plan
pentru azi? După prânz, puțină odihnă și apoi ne vom bucura cu toții de cel mai
frumos moment al zilei: după-amiaza.
Iar într-o după-amiază de duminică,
ne place să ne uităm la un film. Probabil o comedie romantică apoi puțină
muzică, un spectacol de acrobație oferit de junioara și apoi vom redeschide
atelierul de creație, preferatul copiilor. Știu deja de săptămâna trecută la ce
să mă aștept după o oră de pictură, încă o oră de curățat în urma micilor
artiști, dar nu contează. Vreau ca duminica să fie perfectă și pentru puișorii
mei, nu doar pentru mine.
Asta este pentru mine duminica
perfectă. Și de aceea iubesc eu duminica. Și asta vă doresc și vouă, indiferent
ce planuri aveți, să aveți parte de o duminică perfectă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu