Culinare ... și nu numai

O nouă zi și o nouă emisiune culinară. Urmăresc cu plăcere aceste emisiuni care mă bine-dispun și mă îngrozesc deopotrivă. Râd cu poftă, mă amuz copios, salivez, sunt surprinsă, uneori încurcată, confuză, dar indiferent de stările prin care trec emisiunile culinare mă fac să mă simt bine.

Privesc concurenții și le observ reacțiile în fața emoțiilor. Unii se agită, transpiră abundent, râd prostește, se maimuțăresc, se pierd, uită tot ceea ce știu și nu pot trece peste figurile îngrozite ale concurenților când ajung față în față cu jurații. Au ceva jurații în privirea lor că senzația de gheață pe șira spinării transmisă concurenților trece dincolo de ecran iar alteori au niște priviri de parcă ar participa la un stand-up comedy. Și în acele momente mă gândesc la cum aș reacționa eu dacă aș fi în locul concurenților. Mă gândesc ce aș pregăti în diverse situații, cum m-aș comporta în fața camerelor de filmat și mai mult în fața aprigilor juraților.

Îmi place să stau în bucătărie, gătesc deseori dar nu pot spune că mă pricep foarte bine. Îmi ies mai bine deserturile însă în general, îmi lipsește inventivitatea și îmi este teamă să încerc ceva nou. Prefer să gătesc feluri pe care le fac de mulți ani și știu sigur că îmi ies bine. Din când în când mai scap de teamă și pregătesc câte ceva ce nu promite nimic la început, iar unele ajung să îmi placă și devin preparate regulate, iar altele sunt tăiate definitiv de pe lista de posibile delicii culinare.

Anul acesta a fost însă un an al schimbărilor în bucătărie. Am încercat mai multe, am început să variez gusturile, m-am atașat de anumite ingrediente noi. Cu alte cuvinte am lărgit puțin orizonturile culinare și nu regret asta. Astfel am descoperit coriandrul (pe care îl recomand atât în varianta de frunze cât și de boabe), am descoperit lintea, spanacul, cartoful dulce și multe multe altele.

Și dacă privesc retrospectiv, observ că același comportament conservator îl am și în afara bucătăriei și mă agăț de lucruri și obiceiuri care îmi sunt familiare, fiindu-mi teamă de nou, de necunoscut. Cred că a sosit vremea să îmi înving această teamă. Cred că a sosit vremea să îmi dovedesc mai întâi mie însămi că pot face și altceva decât lucrurile cu care sunt obișnuită, cu care mă simt confortabil. Cred că a sosit vremea să renunț la a mai folosi expresia „asta nu știu să fac și atunci mai bine nici nu încerc”.