Sunt cam obosită. Nu am reușit să adorm decât târziu. Un țânțar enervant
concerta pe lângă urechile mele. Și era ora două noaptea. De unde țânțari în
octombrie? Nu sunt plecați prin țările calde? Sau stau amorțiți pe undeva? Mă
rog, ideea e că țânțarul ăsta enervant m-a cam chinuit azi noapte. Dar ce
țânțar nu este enervant? Bâzâie într-una fără oprire, zboară neobosit încolo și
încoace, se îndepărtează puțin și când crezi că ai scăpat de el se apropie din
nou bâzâind. Iar noi, dăm din mâini disperați, crezând ca gestul îi va speria
de moarte și nu se vor reîntoarce, când de fapt, parcă le facem mai mare poftă,
sângele circulă mai repede prin vene, se încălzește, devenind astfel mai
apetisant pentru musafirul nepoftit.
Eram obosită, toată lumea dormea, mai puțin eu. Am simțit chiar că nu mai
suport sunetul ăla enervant care mă ținea trează. Dădeam din mână ca o
disperată tot sperând să plece. La un moment dat am cedat nervos și îmi venea
să strig la el: „Mănâncă sau bea sau fă ce știi tu să faci, dar nu mai bâzâi.
Dacă bâzâi, nici tu nu mănânci, nici eu nu dorm. Așa că taci odată.” Credeți că
m-a ascultat? Nici vorbă. Pleca și revenea bâzzzâind neobosit. Într-un final,
obosită, iritată și neputincioasă, am adormit. Nu am mai auzit nimic. Nici nu
îmi pasă dacă țânțarul a servit cina sau nu.
Epilog: Primul lucru pe care l-am făcut când am reușit să mă ridic din pat
azi dimineață, a fost să plec la vânătoare de țânțari. Am căutat peste tot, dar
nu am găsit nimic. Sunt sigură că totul a fost aievea, nu un vis. Nu-i nimic,
să mă dau bătută nu mă caracterizează. Îl prind eu cumva. Voi sta la pândă. Nu
va scăpa nepedepsit, nenorocitul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu