Între artă și precizie

Făcând curățenie, am dat peste două picturi realizate de mine în urmă cu vreo douăzeci de ani. Se pare că sunt singurele care au scăpat unei mutări, câtorva sesiuni de curățenie generală și mai multor tentative de eliberare a spațiului insuficient din dulapurile din dormitor.

Privindu-le îmi amintesc de zilele când pictam. Eram studentă la Științe Economice, studiam contabilitatea, economia, statistica, adică materii fără legătură cu desenul, pictura, nimic în comun cu arta. Acum dacă îmi aduc bine aminte, îmi dau seama că în tinerețe am avut mai multe tentative de a cocheta cu domeniul artistic. În liceu mi-am dorit foarte mult „să dau la teatru” (IATC la vremea aceea) și cred că aveam și ceva talent. Pe vremea aceea însă nu se ținea cont prea mult de înclinațiile naturale, de abilitățile personale și aptitudinile fiecăruia. Așa cum era obiceiul pe atunci, pașii mi-au fost îndrumați înspre alte meserii „mai de viitor” decât actoria, și cum foarte la modă erau meseriile de jurist sau economist (cel puțin pentru fete) am ales să devin economist. Am studiat mult, am făcut cred eu tot ce mi-a stat în putință pentru a deveni un bun profesionist. Și am reușit, spun eu, după cincisprezece ani de experiență ca economist.

Dar parcă fac ce fac și involuntar tot înspre artă mă îndrept. În ultimele luni am ținut pensula în mână mai mult decât în ultimii douăzeci de ani la un loc. E adevărat că nu pentru pictură ci pentru machiaj, dar și acesta este într-un fel o formă de exprimare artistică care necesită talent pe lângă muncă și materiale. Și tot în ultimele luni mi-am încercat mâna pe niște schițe cu creioane colorate. Sincer, nu mi-a displăcut rezultatul. Acum mă bate gândul să fac niște cursuri pentru actori amatori, dar încă nu știu dacă voi urma direcția asta.

Sunt exact cum spuneam într-unul din primele mele posturi de pe acest blog. Sunt o persoană a contrastelor. O persoană analitică cu fire artistică. Sau un artist îmbrăcat în haine de economist. Indiferent cum o iau, se pare că voi duce această luptă între cele două lumi întreaga mea viață. Dar nu mă deranjează. De ce? Pentru că îmi plac amândouă, atât arta cât și precizia.

PS: cele două picturi realizate de mine pe când aveam 19 ani.

Mă gândesc că dacă au rezistat atâția ani, poate ar merita înrămate. Nu-i așa?