Copii și Caractere

Școala formează oameni. Școala conturează personalități. Școala marchează destine. Școala definește caractere. Școala are un rol mult mai important în viața copilului și adolescentului decât am putea crede. Pe lângă faptul că școala este o instituție publică unde copiii sunt formați, informați și educați, școala este și locul unde copiii învață și testează ce înseamnă socializarea.

Și pentru că am pomenit despre școală, nu pot să nu pomenesc despre elevi, despre cei care populează băncile școlii câte patru sau șase ore pe zi. Am urmărit atentă colegii de clasă ai fiului meu. Nu mică mi-a fost surpriza să descopăr că, deși sunt încă foarte mici, pot distinge printre colegii de clasă anumite tipologii de personalități pe care până acum le-am sesizat doar în rândul adulților.

*Încrezutul (unisex): preocuparea principală să își dea aere de persoană importantă. Este acea persoană pentru care inclusiv efortul de a răspunde la salutul unui coleg de clasă este un efort nedemn și inutil pentru statutul său. Aerul pe care îl respiră este mult prea important și din dorința de a nu îl împărți cu nimeni, își ține nasul puțin cam sus. Este centrul Universului, acea persoană pentru care însuși Măritul Soare răsare dimineața și se învârte în jurul acestui personaj.

*Deșteptul (unisex): preocuparea principală studiul. Acest personaj știe multe, a citit mai mult decât colegii, studiază mai mult, din multe puncte de vedere este deasupra nivelului colegilor de clasă. Are un limbaj elevat, studiat, este lăudat de profesori și de obicei este apreciat de către colegi tocmai datorită acestor laude. Altfel, colegii nu ar realiza acest lucru.

*Tocilarul (unisex): preocuparea principală este studiul. A nu se confunda cu deșteptul. Nu mai știu exact ce înțeleg copiii din ziua de azi ce înseamnă tocilar, dar pe vremea mea să fi fost tocilar era un lucru rău. Acum însă se pare că tocilar este acel personaj pe lângă care orice activitate din timpul pauzei trece ca el fără să-i acorde importanță. Tocilarul nu își părăsește banca sau cartea pentru nimic în lume.

*Șmecherul (de obicei masculin): preocuparea principală să fie șmecher. Are o privire care îl dă de gol pe acest personaj. Se poate citi clar pe fața lui că este șmecher, o știe și este încântat de asta. Își aranjează părul într-un mod aparte, de obicei cu gel sau fixativ, într-o dezordine studiată, poartă hainele diferit de ceilalți copii, măcar un colț al cămășii scos din pantaloni, ceva ce trebuie să arate tuturor că el este șmecher. Are și un limbaj colorat pe măsura calității lui de șmecher, înjură fără să îi pese de ceilalți, se poartă de parcă ar fi însuși Zeus. Face multe boacăne dar reușește să se disculpe, de obicei aruncând vina pe cei din jurul său.

*Fraierul (de obicei masculin): preocuparea principală să plătească oalele sparte. Acest personaj este exact opusul șmecherului. Nu a ajuns la acel nivel de înțelegere al unor lucruri care să îl ajute să se apere de nedreptatea care i se face. Poate fi chiar copilăros, ceea ce îl transformă în victima perfectă pentru uneltirile șmecherului. Este acuzat și găsit vinovat pentru orice se întâmplă rău în clasă și plătește pentru faptul că nu știe cum să se apere de răutățile celor din jur.

*Copilărosul (unisex): preocuparea principală joaca. Indiferent ce face sau are de făcut, acest personaj se gândește doar la joacă, găsește în aproape orice un motiv sau subiect de joacă, iar dacă are mâinile goale, își imaginează ceva și din nou se joacă. Este distrat, pus pe șotii și deseori neînțeles de restul colegilor care au trecut deja la un nivel nou de dezvoltare în care joaca nu mai este pe primul loc. Este posibil ca acest personaj să mai creadă în Moș Crăciun și în Iepurașul de Paște ceea ce nu îl face prea popular.

*Nemulțumitul sau îmbufnatul (unisex): preocuparea principală să fie supărat în permanență. Nimic nu îl mulțumește pe acest personaj, este îmbufnat, nefericit, nemulțumit de tot și de toate. Se îmbracă în culori închise, se așază în spatele clasei de unde poate savura nemulțumirea proprie în liniște, fără a fi deranjat de ceilalți.

*Fashionista (de obicei feminin): preocuparea principală este moda. Hainele și accesoriile sunt principala preocupare iar importanța acestora poate fi văzută cu ușurință din depărtare. Nu numai că poartă hainele într-un mod aparte, adică ceva de genul le pune în evidență, dar este în stare să povestească despre ele ore întregi. Nu este interesată de școală sau de studiu, este destul de populară în rândul colegilor, iar orice mică greșeală îi este cu ușurință iertată tocmai pentru că e în ton cu moda.

*Populara (de obicei feminin): preocuparea principală persoanele de sex opus. Acest personaj începe să aibă deja trăiri de adolescent. Este interesată aproape în exclusivitate de relațiile interpersonale și pentru a atrage atenția asupra sa vorbește foarte tare, folosește gesturi largi, expresive, care ies ușor în evidență, și care fără să își dea seama (sau ?!) atrag atenția asupra acelor părți ale corpului care încep să se dezvolte la această vârstă.

*Pițipoanca (de obicei feminin): preocuparea principală moda și persoanele de sex opus. Este o combinație între fashionistă și populară, foarte la modă și în rândul adultelor, așa că fetele de ce s-ar lăsa mai prejos.

*Băiețoasa (feminin): preocuparea principală practicarea unui sport cu echipa de băieți. Băiețoasa, așa cum îi spune și numele, nu prea are preocupări feminine, și nu pentru că nu ar putea, ci pentru că nu îi prea plac. De obicei pune preț pe confort și nu pe modă. Prea mare pierdere de vreme pentru pregătirea hainelor dimineață, pentru coafură, pentru accesorii când mai ușor și mai confortabil este să arunce un pantalon și un tricou pe ea. În pauze sau în ora de sport este pe terenul de fotbal și acolo se simte în largul ei.

Precis că mai sunt și alte categorii care mi-au scăpat, însă în general cam asta am descoperit. Și repet asta se întâmplă în clasa a cincea cu copii în vârstă de zece, unsprezece ani. Pe vremea când eram eu elevă, din câte îmi amintesc, personajele au început să se contureze abia prin liceu, adică între paisprezece și optsprezece ani. Acum însă, în secolul vitezei, nici nu-i de mirare că și copiii se grăbesc să se maturizeze.