V-am mai spus deja că în ultimele
trei luni am locuit în Stockholm. Deseori, uneori chiar zilnic am fost nevoită
să merg la cumpărături prin magazine multe și diverse, în magazine alimentare,
în magazine de îmbrăcăminte, de încălțăminte sau de jucării. În fiecare magazin
în care am făcut cumpărături, indiferent de valoarea lor, fie că am luat o
pereche de pantofi, un tricou sau o doar pâine, la casă primeam câte o plasă în
care să pun cumpărăturile. Gratis. Din plastic. Rareori din hârtie.
După câteva zile de cumpărături,
am adunat o grămadă mare de plase din plastic. Asta nu este deloc verde. Într-o
țară în care dezvoltarea durabilă este un mod de viață, într-o țară leader
mondial în reciclarea gunoiului menajer (99% este fie reciclat fie transformat
în energie), într-o țară aflată în fruntea țărilor din Uniunea Europeană
privind consumul de hrana organică, leader în reciclarea peturilor de plastic
și a dozelor de aluminiu (88% din totalul lor sunt reciclate), într-o țară în
care se reciclează haine și hârtie mai mult decât în alte țări, într-o țară în
care peste 40% din populație a cumpărat produse cu eticheta eco doar în ultima
lună, într-o țară care investește masiv în tehnologia verde, într-o țară în
care agricultura urbană și serele verticale sunt noile metode folosite pentru
reducerea necesarului de energie, apă și pesticide, mă așteptam să nu se facă
atâta risipă de plastic, sau măcar plasticul să fie biodegradabil.
Însă se pare că opiniile sunt
împărțite. În timp ce o parte din magazine au introdus de probă plasele din
plastic biodegradabil, o altă parte sunt total împotriva lor, pe motiv că nu
sunt cele mai durabile (sustainable). Atâta vreme cât nu se va ajunge la un
consens general privind eliminarea plaselor din plastic, le vom primi în
continuare în fiecare magazin. Măcar nu mai suntem nevoiți să cumpărăm saci de
gunoi. Însă eu tot nu înțeleg. De ce atâta plastic? Chiar este necesar?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu