Sunt o pasionată băutoare de cafea. Îmi place oricum, la ibric, la filtru,
la aparatele moderne, espresso, cappuccino, moccacino, latte macchiato, nu
contează cum, numai cafea să fie. Beau cafea dimineața, beau la prânz, beau și
seara. Nu mă satur de cafea niciodată, aș sorbi în permanență din acel lichid
aromat înspre care mă îndrept involuntar în fiecare dimineață înainte de a face
orice altceva. Dacă aș putea, aș întinde cafea pe pâine, aș face supă din
cafea, numai să o am la dispoziție tot timpul. Atât de mult îmi place cafeaua.
Și de parcă nu era suficient că iubesc enorm de mult cafeaua, am făcut o
pasiune pentru cana mea de cafea. Fără ea, cafeaua nu mai are același gust, nu
mai are aceeași aromă. Îmi amintesc cu drag de prima mea ceșcuță de cafea. Era
galbenă cu o toartă rotunjită. Din ea am băut cafeaua atunci când am făcut
prima dată cunoștință cu noul gust. Îmi amintesc cum sorbeam cu nesaț din acel
lichid negru aromat, ușor amărui, ușor dulceag. Încercam să îl imit pe tatăl
meu în gesturi de fiecare dată când savuram împreună o cană de cafea dimineața,
imediat după micul dejun. La momentul respectiv, nici măcar nu știam dacă îmi
place sau nu. Se pare că timpul și-a spus cuvântul, iar acum pot declara nu
numai că îmi place ci chiar că iubesc cafeaua.
Și mai sunt și alte căni de cafea care merită un loc de onoare în muzeul
cănilor de cafea preferate. Cana roșie din care beau cafeaua zilnic acasă de
vreo 12 ani încoace, și cana albastră cu margaretă pe care o aveam pe birou la
servici și care mi-a fost alături în ultimii 10 ani. Iar în ultima lună m-am
atașat de o cană albă cu niște inscripții chinezești.
Ce să mai spun? Sunt dependentă de cafea și de cana mea de cafea și îmi
place asta la nebunie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu