În momentul în care am scris titlul acestui articol, gândul m-a dus înspre
copiii mici care încă nu știu să vorbească. Copiii încep să se exprime prin
plâns, apoi prin semne, sunete, silabe, unele fără nici o legătură cu cuvântul
propriu-zis, pentru ca mai apoi să înceapă să vorbească. Însă eu nu la copii
vreau să fac referire în acest articol. Ei au în permanență pe cineva alături
care la început trebuie să ghicească exact de ce au ei nevoie.
În acest articol însă, vreau să scriu despre adulții, care, dintr-un motiv sau
altul, decid să plece într-o țară în a cărei limbă nu știu să spună nici măcar
”bună ziua”. Asta nu ar fi o problemă dacă ei ar vorbi măcar engleză sau o altă
limbă de circulație internațională. Însă mulți nu o fac. Cu excepția limbii
materne, mulți nu vorbesc altă limbă. Cum se descurcă acești oameni? Cum spun
ceea ce vor sau au nevoie dacă nu știu să o facă decât într-o limbă care nu îi
ajută deloc? Într-un supermarket cu autoservire, treburile sunt simple... pun cumpărăturile
în coș, iar la casă vor vedea afișată suma de plată. Dar dacă au nevoie de
servicii, de asistență socială, de asistență medicală, de medicamente de la
farmacie?
În ultima perioadă am întâlnit mulți asemenea oameni, unii cu probleme medicale
grave care au avut nevoie de îngrijiri medicale însă nu au putut beneficia de
ele deoarece nu puteau să spună ce problemă au. Ce opțiuni au acești oameni? Nu
prea multe, aș spune. De fiecare dată când întâlnesc un astfel de caz, mă
întreb dacă ei s-au gândit dinainte la toate aceste probleme care pot să apară.
Și de fiecare dată îmi răspund la fel: nu cred. Nu cred că s-au gândit că pot
apărea probleme și nu vor putea să le rezolve singuri. Să fie oare din
nepăsare, din inconștiență? Nu știu. Și continui să mă întreb fără să găsesc un
răspuns: Cum vorbesc acești oameni care nu știu să vorbească?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu