Ce face un om să devină antipatic?

În jurul nostru sunt oameni și oameni. Pe unii ajungem să îi cunoaștem, pe alții nu. Iar dintre cei pe care ajungem să îi cunoaștem unii ne plac din prima, iar alții nu. Ce putem face? Deși se spune că nu este bine să apreciem pe cineva după prima impresie, totuși, parcă este greu să acceptăm că o persoană care nu ne-a plăcut poate fi altfel decât impresia pe care ne-a lăsat-o. Și atunci cum procedăm? Cum îi acordăm o a doua șansă unei persoane care deja ne este antipatică? Și în plus, de ce i-am acorda o a doua șansă unei astfel de persoane?

În unele cazuri nici măcar nu este nevoie. Trebuie doar să evităm să ne mai întâlnim cu acea persoană. Dar ce facem atunci când o astfel de întâlnire nu poate fi evitată? Dacă acea persoană este un coleg sau o colegă de servici? În plus, ce putem face pentru ca respectiva persoană să nu simtă că ne este antipatică? Nu că ne-ar păsa foarte mult de ceea ce crede sau spune persoana respectivă, ci doar pentru că nu vrem să devenim și noi așa... adică ANTIPATICI.

Oare de ce unii oameni ne sunt antipatici? Să fie oare doar un capriciu, o vorbă aruncată la nimereală care nu ne place sau nu ne pică bine, sau poate este o problemă de compatibilitate, rezultatul unei comparații de genul e prea tăcut sau prea guraliv, sau prea prea, sau foarte foarte? Sau poate este o problemă de atitudine? Cum ar putea fi simpatică o persoană care afișează un aer de superioritate, care este ironică sau disprețuitoare? Nu cred că este un lucru mai neplăcut decât să trebuiască să stăm de vorbă cu o persoană care ne este antipatică. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, cred totuși că pentru mine ar fi mai neplăcut să fiu eu însămi antipatică.