Obsesia secolului – Comparația

De când îmi aduc aminte am fost comparată cu cei din jurul meu. La început, elementul de comparație a fost înălțimea. Carla e mai mare decât cutare, sau e mai mică decât cutare, sau față de alți copii de vârsta ei. Mai apoi, au început comparațiile privind vârsta la care am început să vorbesc. Și din nou, Carla a început să vorbească mai repede sau mai corect decât alții. Și tot așa, inclusiv acum sunt comparată cu cei din jurul meu. Că sunt mai frumoasă sau mai urâtă, mai grasă sau mai slabă, mai tânără sau mai în vârstă, mai realizată sau mai puțin realizată comparativ cu alții. Și nu sunt singura. Nimeni nu poate scăpa de această obsesie care parcă a cuprins întreg mapamondul.

De ce oare se întâmplă asta? De ce trebuie să ne comparăm în permanență înfățișarea sau reușitele cu cei din jurul nostru? Einstein spunea: ”Dacă compari un pește după abilitatea lui de a se cățăra într-un copac, întreaga viață el va crede că este prost.” Și nu avea dreptate? Ba da avea, și asta nu pentru că era un geniu. Ci pentru că pur și simplu nu ne ajută la nimic dacă vom compara mărul cu para sau capra cu varza. Este adevărat că sunt situații în care comparația este mai mult decât necesară, de exemplu, în competițiile sportive. Dar cu ce mă ajută pe mine, de exemplu, să știu că am mai multe kilograme decât Charlize Theron, sau că sunt mai în vârstă decât Keira Knightley sau mai săracă decât Cameron Diaz?

Nu ar fi mai bine, în schimb, să ne comparăm noi cei care suntem azi cu noi cei care am fost ieri? De exemplu, eu, Carla de azi, sunt mai în vârstă decât eu, Carla de ieri, sau eu, cea de azi, am mai mulți prieteni decât eu, cea de anul trecut, sau că eu, cea de azi, sunt mai fericită decât eu, cea de acum cincisprezece ani. Oare nu obținem astfel un răspuns care să aibă într-adevăr o semnificație pentru noi înșine? Ba da, aș spune. Astfel pot afla dacă azi sunt mai bună decât cea care am fost ieri, și astfel, voi ști ce am de făcut pentru ca mâine să fiu mai bună decât cea de azi.

Obsesia secolului, comparația, ne ocupă prea mult timp mult prea prețios, ne lovește adânc în suflet, în loc să ne ajute, ne îmbolnăvește de invidie în loc să ne îmbogățească sufletește. Am avea mult mai mult de câștigat și am fi mai buni ca oameni dacă ne-am opri din a ne compara cu alții și am începe să ne comparăm cu noi înșine. Am sau nu dreptate?