Au trecut mai bine de patru zile
de când am revenit acasă, însă abia acum am reușit să termin de despachetat
bagajele. Și asta nu pentru că nu aș fi avut timp, ci pentru că de fiecare dată
când mă gândeam doar că ar trebui să încep să despachetez, îmi găseam altceva
muuult mai interesant de făcut.
Fie că era vorba să mergem în
vizită la cineva, fie că era vorba să mergem cu copiii în parc, fie că doar îi priveam
alergând prin casă, orice era mai bun de făcut comparativ cu despachetatul. Și
chiar dacă mă deranja geanta supradimensionată care trona în mijlocul
sufrageriei, chiar dacă mă împiedicam deseori de ea, chiar dacă îmi era greu să
îmi găsesc lucrurile în ea tot nu îmi venea să mă apuc de treabă.
Azi însă a trebuit să o fac. Nu
mi-a luat mai mult de o oră, însă această oră mi s-a părut foarte lungă. La fel
pățesc și când plec sau mă întorc din concedii. La plecare, parcă am aripi. Fac
lista, adun lucrurile și apoi le așez cu grijă în bagaje. Totul este
mega-organizat ca într-o întreprindere care aplică metodele Six Sigma. Nimic nu
este lăsat la voia întâmplării. La întoarcere însă elanul îmi piere, efortul mi
se pare aproape supraomenesc, lucrurile nu mai au loc în dulap.
Însă o dată ce am terminat,
lucrurile reintră în normal. Mă bucur că am mai bifat ca terminată o sarcină
care trebuia făcută, însă nu voia să se facă singură. Acum sunt în regulă.
Probabil până la următoarea plecare, cred...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu