Cineva spunea că viața vine cu
aceleași eșecuri și tragedii și pentru optimiști și pentru pesimiști, dar
primul le înfruntă mai bine... (Dr. Martin E.P. Seligman, Learned Optimism;
traducerea: Optimismul se învață, Humanitas). Avea dreptate. Viața este aceeași
pentru fiecare cu bune și cu rele. Diferența constă în felul în care fiecare
privește viața și provocările cărora trebuie să le facă față.
Un optimist vede întotdeauna
jumătatea plină a paharului atunci când paharul este pe jumătate gol. Un
optimist vede oportunități acolo unde alții văd doar probleme. Un optimist
privește cu încredere viața și viitorul chiar dacă sunt presărate cu multe
necunoscute. Pesimistul în schimb, privește cu neîncredere viața și oamenii,
vede totul într-o lumină sumbră, deprimantă și este încercat de sentimente de
tristețe, de amărăciune sau neliniște.
Suntem înconjurați de oameni.
Unii sunt optimiști, alții pesimiști. Ne-am obișnuit cu fiecare așa cum este.
Dar ce facem atunci când cineva apropiat, cu fire optimistă își pierde
optimismul? Atunci când o persoană care prin optimismul său reușea să ne
insufle și nouă, pesimiștilor moderați, puțină încredere, se transformă într-o
persoană care nu mai vede jumătatea plină a paharului. Ce îi putem spune persoanei
care întotdeauna ne-a spus: Gândește pozitiv, păstrează-ți încrederea în
lucrurile bune și ele vor veni. Aș încerca să îi spun doar atât: ”Nu vei vedea
curcubeul dacă privești în pământ” (Charles Chaplin). Ridică ochii și încearcă
să regăsești curcubeul. Răsplata va merita tot efortul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu