O lume întoarsă pe dos

Acum câteva săptămâni căutam ceva pe YouTube și întâmplător am dat peste un filmuleț de 20 de minute care m-a pus serios pe gânduri. Nu am putut să îmi stăpânesc lacrimile urmărind acel film, iar apoi orice făceam îmi aminteam de el. Acum mi-am reamintit filmul și mi-am propus să scriu despre el. În acel film am văzut o lume paralelă în care totul părea neschimbat, oamenii, societatea, școala, familia erau aceleași, în același timp însă totul era exact pe dos, normalitatea zilelor noastre era considerată anormală în acea lume iar rigorile societății au dus la un comportament agresiv, nemilos, chiar violent îndreptat împotriva celor care nu se încadrau în tipare și erau astfel considerați anormali.

Încercam să îmi imaginez cum ar fi dacă aș fi nevoită să trăiesc în acea lume paralelă, eu să fiu aceeași persoană, veselă, bună la suflet, îngăduitoare, sociabilă, muncitoare, onestă însă societatea să fie cu totul alta. Cum ar fi dacă cei care azi îmi sunt prieteni m-ar privi ca și cum aș fi inamicul, cum ar fi dacă gândurile sau opiniile mele ar fi considerate inacceptabile, cum ar fi dacă atitudinea și comportamentul meu ar veni în contradicție cu tot ce este considerat moral și bine de către societate. Oare aș reuși să mă adaptez sau mi-aș dori să fiu acceptată așa cum sunt?

De multe ori văd că societatea noastră, oamenii din ziua de azi sunt mult prea îngăduitori cu unii și mult prea neîndurători cu alții. Observ că pentru unii oameni este foarte ușor să pună etichete asupra altora pe care îi consideră diferiți, fie că este vorba despre culoarea pielii, sau religie, sau naționalitate, sau orientare sexuală. Iar acele etichete apasă precum un stigmat asupra celor afectați. Observ că în zadar se organizează summit-uri, conferințe, marșuri de protest, seminarii sau dezbateri pentru a deschide ochii societății ca toți suntem la fel și ar trebui să avem aceleași drepturi, să fim egali pentru simplul fapt că suntem cu toții oameni, și nimic mai mult.

Oare de ce ar fi nevoie pentru ca cei care aruncă cu pietre, acuză sau etichetează să își schimbe comportamentul? Dacă ar face un mic exercițiu de imaginație, doar câteva minute să încerce să se pună în pielea celuilalt? Oare le-ar fi ușor în noua postură, sau le-ar plăcea felul în care sunt tratați ... oare acest exercițiu ar fi suficient?