Am crescut printre tablouri,
picturi, pensule și vopsele. Mama mea a fost artist plastic cu un talent
deosebit la pictură. Momentul în care o puteam admira pe mama pictând era unul
din momentele mele preferate. Stătea ore întregi aplecată deasupra pânzei albe
care încet, încet prindea culoare, prindea viață. Și la fel ca ea, eu stăteam
ore întregi în fața ei și o priveam pictând.
Mă fascina totul, tehnica ei,
felul în care spăla pensulele, cum aranja culorile pe pânză. Picturile ei aveau
ceva magic. Personajele parcă prindeau viață sub pensula ei, parcă îmi vorbeau
iar sclipirea din ochii lor mă urmărește încă și astăzi. Florile pictate de ea
erau întotdeauna proaspete, chiar atunci culese din grădină iar uneori puteam
să jur că ele au și miros. Iar peisajele și naturile moarte erau adevărate
opere de artă.
Acum mama nu mai pictează. Nu mai
are nici șevaletul, nici paleta, nici culorile și nici pensulele. Și când spun
asta, o fac cu un mare regret în suflet. Îmi plăcea să o privesc pictând. Era
mai frumoasă ca niciodată cu pensula în mână aplecată asupra pânzei.
Azi este ziua mamei mele. Nu îi
pot picta un tablou în care să îi transmit ce simt. Dar pot să îi scriu ceva.
Pentru tine, mami, toate culorile din lume ce izvorăsc din zâmbetele nepoților,
un curcubeu de pupici și un simplu ”Te iubesc”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu