joi, 11 iulie 2013

Ai răbdare!

”Ai răbdare!” Aceasta este o expresie pe care o tot aud cu regularitate de când mă știu. Când aștept să se întâmple ceva, mi se spune ai răbdare. Când nu știu dacă se va întâmpla ceva, mi se spune ai răbdare și vei vedea.

În dicționar, cuvântul răbdare este definit ca puterea de a aștepta în liniște desfășurarea anumitor evenimente (sursa dexonline.ro). Înțeleg definiția cuvântului, dar totuși, ce înseamnă să am răbdare? În regulă, să stau liniștită, dar cât timp trebuie să stau așa? În plus, trebuie doar să stau și să nu fac nimic? Doar să aștept să se întâmple? Nu am întâlnit o expresie care să mă pună atât de mult în dificultate.

Mi-ar plăcea ca expresia ”ai răbdare” să fie urmată în mod obligatoriu de un interval de timp...adică ceva de genul: ai răbdare până mâine, sau ai răbdare până luna viitoare. Așa aș ști clar, îmi canalizez răbdarea pe un interval de timp bine stabilit. Pe când ”ai răbdare” mă încurcă teribil. Sunt sigură că nici persoana care îmi spune să am răbdare nu are nici cea mai vagă idee până când, că dacă ar ști, nu m-ar lăsa să mă perpelesc așa. Și atunci, ce înseamnă să ai răbdare?

Unii psihologii spun că trebuie să înveți să ai răbdare, să încetinești ritmul, să respiri, să analizezi variantele și să privești situația pe ansamblu. Cu toată stăpânirea de sine pe care o câștigi maturizându-te, nu poți aștepta la nesfârșit. Și atunci, revin la ceea ce mă macină pe mine, și anume, până când?...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu